Expozitie de fotografie -Misterele Orasului-




Expoziție Petre Mărgineanu – Misterele oraşului la Have a cigar

Joi, 12 septembrie 2013, de la ora 20:00, tânărul artist Petre Mărgineanu prezintă la Have a Cigar (strada Vasile Conta nr. 18) expoziția “Petre Mărgineanu – Misterele oraşului”, o expoziție de fotografie care surprinde poveștile uitate ale orașului. 

Proiectul de fotografie și de explorare urbană Locuri Uitate a împlinit trei ani de existență, perioadă în care tânărul a documentat, subiectiv și sensibil, peste 200 de spații – tuneluri, case abandonate și acoperișuri din București și din alte orașe. 

În cadrul expoziției vor fi prezentate 18 fotografii cu spații interesante din oraș, printre care Castelul Bethlen, Strada Stavropoleus, Fabrica de paine, Palatul Adevarul, Bazinul olimpic Giulesti, Spitalul Filantropia sau Casa Dobrescu. Restul fotografiilor sunt disponibile pe www.locuriuitate.com .

Expoziția poate fi vizitată între 12 septembrie și 12 octombrie la Have a Cigar (strada Vasile Conta nr. 18). 

Fotografiile au fost imprimate cu ajutorul Print Center.

         Evenimentul pe Facebook: www.facebook.com/events/464756330288789
Site-ul proiectului: www.locuriuitate.com/


Peppy Web Developer

Tabăra de la Telega




Tabăra de la Telega a rămas în mintea a multor copii şi adolescenţi, astăzi zace într-o degradare totală. Aici veneau circa 2.500 de elevi prin anii `90. Cum am intrat în imensa curte şi văzând căsuţele din lemn una lânga alta, deja îmi imaginam copiii alergând şi jucând de-a v-aţi ascunselea, realitatea însă era cu mult diferită. În fiecare vilă în care intram, găseam foarte multe paturi, multe dintre acestea prăfuite şi cu o pernă la capătul lor, parcă neatinse de o viaţă.

De afară se aude un zgomot de clopoţel, era decât o vacă ce păştea liniştită în grădina taberei. Ulterior, apar o mulţime de capre, care parcă puneau stăpânire pe loc, urcându-se pe treptele unei vile şi împungându-se între ele.

În interiorul vilei în care eram, se auzeau uşile ce se închideau şi se deschideau singure din cauza vântului, parcă eram într-un film cu fantome.

Mi-am terminat de făcut fotografiile, eu împreună cu Richard, un explorator englez care mă mai vizitase în urmă cu un an, ne-am hotărât să luăm masa, deoarece veneam direct de la gară şi ne era foame, astfel ne-am aşezat comod pe unul din paturile vilei, planificând următoarea ţintă pentru explorare.

Va urma …
































                                                                      Terenul de sport


Peppy Web Developer