Crematoriul Cenusa



Am făcut o plimbare la Crematoriul “Cenuşa”, care se află la marginea Parcului Tineretului, pe Calea Serban Vodă. Am reuşit să intrăm in curtea crematoriului după ce bineînţeles, am cerut voie paznicului .De la început ne-a spus că nu avem voie să facem poze.Am ieşit puţin din cuvântul acestui paznic şi am reuşit să fac câteva poze,unele nu prea reuşite, făcute in grabă, să nu care cumva să ne prindă.Un miros apăsător învaluia acest crematoriu. La subsol se vedeau geamurile negre, unele cu lemn acoperit, să nu se vadă din exterior.

În partea din spate a crematoriului ne-a întampinat o pisica, cu ochii mari, verzui, care probabil dormea acolo, printre bucaţile de beton deranjate de trecerea timpului. Subsolul era destinat cuptorului în care mii de oameni au fost arşi.

Înca de la crearea lui, Crematoriul „Cenuşa” a fost un obiectiv militar, deoarece mascheză intrarea într-o veche reţea de galerii subterane, în care se poate merge cu maşina, galerii în care Vlad Ţepeş intra călare.

Inaugurarea cremtoriului a stârnit o reacţie vehementă de respingere a Bisericii Ortodoxe Române care a interzis orice astenţă religioasă pentru cei incineraţi.Pentru înalţii prelaţi, incinerarea reprezenta o practică păgână ce contravine doctrinei creştine a cultului morţilor. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărat ca preoţii să le atragă atenţia enoriaşilor că, în cazul în care cineva dintre ei ar fi dorit să se incinereze, Biserica le va refuza oficierea slujbei religioase. De asemenea,înainte de oficierea slujbei de înmormântare, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lânga familia mortului la care cimitir va fi înmormântat cel decedat. Celor ce totuşi au fost incineraţi li se refuza orice serviciu religios, atât la moarte cât si după moarte.

Preoţilor care se abăteau de la hotărârile Sfântului Sinod li se ridica dreptul de lucrare preotească şi erau trimişi în judecată.

Crematoriul „Cenusa” este legat de „Operaţiunea Trandafirul”, când 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal în timpul demonstraţiilor din Timişoara în zilele 16-18 decembrie 1989 , dar şi ale unor răniţi ucişi în Spitalul Judeţean Timiş, au fost ridicate de la morga acetui spital si tranportate la Bucureşti, după care au fost incinerate, in Crematoriu Cenuşa.

Rămaşiţele martirilor, cenuşa lor au fost aruncate cu bestialitate intr-o gură de canal.

În anul 2008, Crematoriul „Cenuşa” a fost pus în pericol, prin acţiunea Academiei Române, ce dorea să propună Preşedenţiei, Parlamentului si Guvernului înfiinţarea Panteonului Naţional al Romaniei, o „investitie monumentală” destinată personalitaţilor din viaţa cultural-stiinţifică a ţării. Locul ales ar fi implicat dărâmarea Crematoriului „Cenuşa”.

Prin ordinul nr. 2391 din 16 iunie 2011 emis de Ministerul Culturi, Cultelor si Patrimoniului Naţional, imobilul Crematoriul „Cenuşa” se clasează ca monument istoric.

Nu pot să nu amintesc faptul că sunt surse din care am aflat că la Crematoriul „Cenuşa” ar fi fost incineraţi mareşalul Antonescu şi Anna Pauker.


                                                   
                                                                         Subsol

Etaj 1



                                                              
                                                          Subsol. Cladirea 2.





 sursa poze 1 libertatea.ro
           2   orasulluibucur.blogspot.com

Peppy Web Developer

11 comments:

  1. ce reprezinta fiecare camera?

    ReplyDelete
  2. Cuptorul si camerele de depozitare a urnelor cu cenusa.

    ReplyDelete
  3. de ce teava de gaz e vopsita asa proaspat ?

    ReplyDelete
  4. Buna observatie, nu stiu de ce este vopsita asa proaspat, dar este curios.

    ReplyDelete
  5. Am fost acum cativa ani si am intrebat daca se poate vizita si mi s-a zis ca vor face muzeu in cladirea alaturata, dar nu s-a mai intamplat nimic.

    ReplyDelete
  6. E normal sa fie teava vopsita, asa se mentine instalatia de gaze, trebuie sa mai incalzeasca probabil pe acolo altfel se darama si ala. Precis nu mai ard nimic altceva. Eu stau vis-a-vis si nu a mai iesit fum de acolo, cred ca dinainte de revolutie.

    ReplyDelete
  7. Crematoriul uman "Cenuşa", cea mai frumoasă construcţie din Bucureşti.

    ReplyDelete
  8. BUNA ZIUA,
    CENTRUL DE TINERET AL BIBLIOTECII METROPOLITANE BUCURESTI DORESTE SA COLABOREZE CU TINE. COMUNICA-NE NUMARUL TAU DE TELEFON.
    ALEX.HORIA O744425662

    ReplyDelete
  9. De ce sunt pozele aşa de neclare?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Deoarece trebuia să mă grăbesc şi unele poze sunt făcute în geam

      Delete
  10. Prin anul 1993 -(18 ani ) .... eram cu un prieten prin parc si am vazut fum de la crematoriu. I-am spus ... hai sa mergem sa ne uitam poate vedem ceva . Tocmai atunci ardeau o persoana . Am cerut permisiunea la cei care lucrau acolo daca ne lasa sa ne uitam . Ne-au lasat dar nu am rezistat prea mult din cauza mirosului de ars.

    In 1994 am plecat din tara. Daca ma voi intoarce sa vizitez Bucurestiul vreau sa merg iar prin parcul acela si sa vizitez locurile pe unde am copilarit.

    ReplyDelete