Iată
că site-ul “Locuri uitate” nu se opreşte doar la
Bucureşti şi îşi menţine promisiunea de a vizita cele mai importante oraşe şi
zone misterioase ale României.
Braşovul, un oraş pe care mulţi dintre voi îl cunosc şi încă
foarte bine, dar nu mulţi ştiu ce
ascunde.
Locuri care nu sunt mediatizate au un secret destul de
important.
Tunelurile Braşovului, probabil aţi auzit de ele, dar
aproape nimeni nu a văzut
fotografii din misterioasele catacombe. Dacă în Bucureşti sunt
intenţionat ascunse, muşamalizate, iată că în Braşov sunt destul de clare. Mai
pe scurt, am ajuns într-unul
din tunelurile oraşului.
Un loc incredibil !
Ceea ce am văzut în străinătate, cu
tunelurile din Paris, iată că am reuşit să fotografiez şi în România.
Arată ca o peşteră, dar este un tunel în toată regula.
La intrarea în această catacombă m-a întâmpinat o uşa din metal, ruginită,
parcă pusă acolo de câteva sute de ani. Am intrat în tunel şi totodată o
linişte absolută, te simţeai ca şi cum ai fi în inima muntelui, mă gândeam ce
vietate poate să trăiască acolo şi dacă sunt singur în tunel.
Picăturile de apă de pe pereţi alunecau într-o baltă abia formată,
sunetul pe care îl producea era imens. Am mers câţiva metri, curiozitatea
omorându-mă, dar nu am
avut tupeul de a merge mult mai mult. Deja avansasem câţiva metri buni,
echipat doar cu o lanternă de bicicletă, nu aveam o vedere prea bună, plus că
întunericul acela era sinistru, dar şi plăcut, parcă vroiam să stau acolo mult
mai mult. Dacă aveam o lanternă mai puternică mă îngăduiam să merg mai departe.

Lăţimea era cam de 1,5m iar în înălţimea ajungea la 2m.
Era destul de mare, înainte de a ajunge la Braşov citisem destul de multe articole în legătura cu aceste “Tuneluri de sub Tâmpa”.
În unele cazuri nu dădeam crezare aproape deloc, dar de când am văzut… ce am văzut, am început să-mi pun anumite semne de întrebare.
Am găsit destul de multe guri de intrare, unele bine ascunse în pădure, altele astupate, iar altele la marginea drumului.
Curios din fire, am adresat câteva întrebări unor localnici în legătura cu acestea.
Nici-unul nu a putut să-mi răspundă clar ce-s cu tunelurile astea. Un domn la o vârstă respectabilă a înceăput să-mi vorbeasca de marile “Tuneluri de sub Tâmpa”, ceea ce citisem pe net mi-a relatat şi dânsu`. Sunt multe zvonuri ce spun că fiecare tunel duce la câte unul din turnurile de apărare ale oraşului.
Cine ştie ce mistere ascund şi ce rol a avut fiecare tunel în istoria oraşului Braşov. Ascunse bine în pădure, unele acoperite cu liane ca să nu atragă atenţia, altele cimentate.
Secrete bine ascunse, sute de metri de galerii, poate kilometri, care pot fi explorate.
Braşovul ascunde multe secrete de care nu aveam habar şi continuă să mă surprindă prin istorie, legende şi realitate.
În continuare vă prezint câteva fotografii făcute în oraş.