Tabăra de la Telega




Tabăra de la Telega a rămas în mintea a multor copii şi adolescenţi, astăzi zace într-o degradare totală. Aici veneau circa 2.500 de elevi prin anii `90. Cum am intrat în imensa curte şi văzând căsuţele din lemn una lânga alta, deja îmi imaginam copiii alergând şi jucând de-a v-aţi ascunselea, realitatea însă era cu mult diferită. În fiecare vilă în care intram, găseam foarte multe paturi, multe dintre acestea prăfuite şi cu o pernă la capătul lor, parcă neatinse de o viaţă.

De afară se aude un zgomot de clopoţel, era decât o vacă ce păştea liniştită în grădina taberei. Ulterior, apar o mulţime de capre, care parcă puneau stăpânire pe loc, urcându-se pe treptele unei vile şi împungându-se între ele.

În interiorul vilei în care eram, se auzeau uşile ce se închideau şi se deschideau singure din cauza vântului, parcă eram într-un film cu fantome.

Mi-am terminat de făcut fotografiile, eu împreună cu Richard, un explorator englez care mă mai vizitase în urmă cu un an, ne-am hotărât să luăm masa, deoarece veneam direct de la gară şi ne era foame, astfel ne-am aşezat comod pe unul din paturile vilei, planificând următoarea ţintă pentru explorare.

Va urma …
































                                                                      Terenul de sport


Peppy Web Developer

8 comments:

  1. pfff ce mi-ati rascolit amintirile...ce doare cand vad pozele...aveam 11 ani cand am mers acolo era totul viu si animat...stiu ca am plecat de acolo cu o zi inainte de marea eclipsa de soare deci in anul 2000.mi-amintesc ferestrele si paturile si stiu si ca pe terenul de sport am facut discoteca si bal mascat mai stiu si ca am ramas fara bani doar dupa 3 zile (nu i-am pierdut nici nu mi-au fost furati...i-am cheltuit cu drag si spor:)) ) greu mi-a fost sa vad aceste imagini...de 6 ani sunt in brasov poate am sa dau o fuga....

    ReplyDelete
  2. Ce loc tare. Numai faptul ca pare atat de misterios si demn de filmele horror il face foarte tare!

    ReplyDelete
  3. Ce amintiri.... am fost acolo in tabara in 1985



    ReplyDelete
  4. Dear Petre, I like your images and the subjects, as an virtual urban explorer.
    It's a pitty though there is no translation in preferably English or French or even German. I have but few notions of your beautiful Romanian language.
    Thanks for the awsome photos.

    ReplyDelete
  5. Neglijență, nepăsare și multe alte caracteristici care ii caracterizează pe toți cei care au fost și sunt la conducerea primărie TELEGA și a altor responsabili cu taberele , dacă nu iese banu gras nu face nimic ! RUȘINE!

    ReplyDelete
  6. A fost ultima mea tabără, mă refer când eram la gimnaziu.... terminasem clasa a 6-a sau a 7-a. Era in 1981 sau 1982. Locația era superbă la timpul acela. Deee.... nostalgia! Dar imi aduc aminte cu mare drag de Tabăra de la Telega!

    ReplyDelete
  7. Am pastrat amintiri in suflet,din acea tabara.Am fost acolo in primul an dupa revolutie.E dureros sa vad aceste imagini,cu locul in paragina.

    ReplyDelete